Dacă știi un elev, profesor, școală sau companie care duce învățământul dual la un nivel excelent, îl poți înscrie pentru Gala Inovației și Performanței în Învământul Dual. Evenimentul va fi în 16 octombrie.
Gala e organizată de Asociația Hands Across România (HAR), în parteneriat cu
Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Ministerul Educației și Cercetării. „Prin această gală, aducem împreună povești de succes, oameni care fac diferența și parteneriate care dau rezultate. Este momentul să arătăm că dualul nu este doar o alternativă, ci o alegere strategică pentru România Viitorului. Vrem ca prin acest eveniment să consolidăm încrederea în sistemul dual și să încurajăm tot mai mulți elevi, părinți, profesori și angajatori să se alăture acestei misiuni”, a declarat Mihaela Sandu, președintele Asociației Hands Across România.
Sunt cinci secțiuni unde vă puteți înscrie pe voi înșivă, dar puteți înscrie și o persoană sau entitate care considerați că merită. La ”Meseriașul Anului” se înscriu elevii sau absolvenții de dual cu rezultate excepționale. Pentru dascăli și tutori de practică există secțiunea „Profesor Mentor al Anului”. Firmele ce lucrează cu școlile au secțiunea ”Compania care Schimbă Destine”. Pentru o colaboare școal-companie de succes există secțiunea ”Parteneriat de Excelență Educație-industrie”, iar la ”Meseriașul publicului” se acordă un premiu special, prin vot online dar între finaliștii de la ”Meseriașul anului”.
Se poate face înscrie până la 5 octombrie inclusiv, aici.



