Clovnii din Liban vin să înveselească micuții Timișoarei

Trei membri ai trupei Clown Me In din Liban vin la Timișoara săptămâna viitoare. Ei vor susține patru spectacole în două zile, în seria Atacul clovnilor, iar unul va fi deschis publicului larg.

Clown Me In s-a fondat în 2008 în Liban și are 50 de membri. Ei merg să dea spectacole și în zona unde trăiesc refugiați, zone afectate de calamități naturale sau unde locuiesc diverde grupuri vulnerabile. „Spectacolele cu clovni mi-au reamintit de ce iubesc teatrul și cum îl pot folosi pentru a lucra cu oamenii. Clown Me In, unul dintre cele mai mari grupuri de clovni din Liban, aduce bucurie comunităților din întreaga lume — din Mexic, Liban, Palestina, India, Maroc, Iordania, Brazilia, Grecia și Marea Britanie”, susține Sabine Choucair, director Clown Me In.

La Timișoara, marți și miercuri vor fi prezenți trei clovni ai trupei. „Este a treia oară când Sabine și trupa Clown Me In ajung la Timișoara. După ce au adus spectacole copiilor și adulților refugiați si din cartiere marginase din Timișoara, ei continua sa se adreseze pentru întreaga comunitate — vom avea 3 reprezentații în centre sociale (Casa LOGS și 2 centre sociale ale Primăriei Timișoara și un spectacol în parcul din cartierul Freidorf, pentru a duce cultura acolo unde ajunge mai rar. Cei mici sunt deja plini de entuziasm, iar noi abia așteptăm să râdem împreună, chiar dacă uneori pare că avem puține motive să o facem”, a spus Flavius Ilioni, președintele Asociației LOGS.

Vor da spectacole și pentru copiii din sistemul de protecție socială. “Suntem onorați să primim din nou trupa de clovni, care va susține spectacole pentru copiii din două centre sociale aflate sub coordonarea Direcției de Asistență Socială. Anul trecut am participat la reprezentația organizată în Centrul de zi pentru Copii Kuncz și am constatat cu bucurie cât de bine a fost primită atât de cei mici, cât și de adulți. De această dată, spectacolele vor avea loc în două centre, fapt care nu poate decât să ne încânte”, a declarat Angela Ciupa Rad, Șef Serviciul Reziliență și Mobilizare Comunitară DAS MT.

Primul spectacol va fi marți, 16 septembrie de la ora 13:00 la Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” (Str. Cornelia Sălceanu nr. 17), iar apoi, la ora 18:00 la Casa LOGS (Str. Țebea nr. 12). miercuri, 17 septembrie, clovnii vor fi la ora 14:00 la Centrul de zi pentru Copii Kuncz (Str. Satu Mare nr. 1A) și la ora 19:00 în Parcul Petőfi Sándor din cartierul Freidorf. Accesul e liber.

Evenimentul are loc în cadrul mai larg al Timișoara Refugee Art Festival.