Doi bărbați, reținuți într-un dosar de trafic de droguri la Călan

Doi bărbați, de 37 și 38 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT Hunedoara, fiind cercetați pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi vândut în repetate rânduri canabis în orașul Călan.

 

Din cercetări ar fi rezultat că bărbatul de 37 de ani ar fi procurat și vândut canabis pe parcursul acestui an, pentru sume cuprinse între 100 și 400 de lei. Cel de-al doilea suspect, în vârstă de 38 de ani, ar fi făcut tranzacții în perioada februarie-martie, pentru 150 de lei fiecare.

 

Polițiștii au făcut, pe 29 septembrie, trei percheziții.

 

„Au fost descoperite și ridicate mai multe pungi și recipiente conținând substanță vegetală, doze de substanță vegetală ambalate în folie, cântare de precizie, grindere, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul autorităților.

 

Pe parcursul anchetei ar fi fost indisponibilizate și mai multe cantități de canabis despre care anchetatorii susțin că au fost tranzacționate de cei doi.

 

Ambii bărbați au fost reținuți. Miercuri, procurorii au cerut Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 37 de ani, iar pentru cel de 38 de ani, arest la domiciliu.

 

Cercetările sunt desfășurate de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Hunedoara și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.