Atenție, timișoreni. Urmează multe restricții rutiere în oraș

Săptămâna viitoare vor fi multe restricții rutiere în oraș, care vor continua. Se va lucra la pasajul de cale ferată de pe strada Alexandru Ioan Cuza, dar și va și asfalta pe Grigore Alexandrescu și Divizia 9 Cavalerie.

Penru “Modernizarea liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, Lot
3 Timișoara Est-Ronaț, Tiraj Gr.D – Etapa I”, s-a avizat închdierea circulație pe strada Alexandru Ioan Cuza între 14-28 septembrie, după cum urmează:

 14.09.2025 – 19.09.2025, în intervalul orar 22:00 – 06:00, cu asigurarea accesului  transportului în comun
 22.09.2025 – 24.09.2025, în intervalul orar 23:30 – 05:00
 24.09.2025 – 28.09.2025, în intervalul orar 22:00 – 06:00, cu restricționarea traficului, care se va desfășura pe sensul opus, pe câte o bandă pe sens.

Solul mlăștinos ar fi afectat strada Grigore Alexandrescu și lucrările mai durează. De la Calea Torontalului la strada Samuil Șagovici e turnat stratul de uzură, iar de la Șagovici la strada Crișan e refăcută fundația pe o bandă. De la strada Crișan la sensul giratoriu se reface fundația. Iată ce restricții vor fi:

Etapa I – închiderea tronsonului de la str. Crișan până la sensul giratoriu de la str. Ovidiu Balea, lucrările se vor executa pe timp de zi, în perioada 15.09.2025 – 24.09.2025.

Etapa a II-a – închiderea tronsonului de la str. Samuil Șagovici până în sensul giratoriu de la str. Ovidiu Balea, inclusiv pe jumătate din sensul giratoriu de la str. Ovidiu Balea, cu mutarea traficului pe câte o bandă alternativă pe str. Cloșca, spre Săcălaz, pe contrasens. Lucrările se vor executa pe timp de noapte, în perioada 24.09.2025 – 26.09.2025 (ora 07:00).

Etapa a III-a – închiderea a jumătate din sensul giratoriu de la intersecția str. Ovidiu Balea / str. Cloșca, pe sensul de circulație dinspre Săcălaz spre Timișoara, cu devierea traficului pe contrasens, în interiorul sensului giratoriu. Lucrările se vor executa pe timp de noapte, în perioada 26.09.2025 (ora 21:00) – 29.09.2025 (ora 06:00).

Pe strada Divizia 9 Cavalerie, de la strada Demetriade la Dedeman s-a turnat stratul de uzură. Urmează să se refacă girația. Iată restricțiile aprobate:

Etapa I – închiderea primei benzi de circulație, pe sensul str. Aristide Demetriade – str. Sever Bocu, respectiv pe sensul str. Ion Roată – str. Divizia 9 Cavalerie, în perioada 15.09.2025 – 24.09.2025.

Etapa a II-a – închiderea benzilor interioare (banda 2) de intrare și ieșire din sensul giratoriu. Lucrările se vor executa pe timp de zi, în perioada 25.09.2025 – 27.09.2025,

Etapa a III-a – închiderea benzilor marginale din sensul giratoriu, circulația se va desfășura doar pe direcția înainte, atât pe sensul Aristide Demetriade  Sever Bocu, cât și în sens invers. Lucrările se vor desfășura pe timp de noapte, în perioada 29.09.2025 – 02.10.2025, în fiecare noapte, intervalul orar 23:00 – 05:00.