Zona de nord a Timișoarei rămâne din nou fără apă caldă și încălzire

O nouă avarie lasă parte de nord a Timișoarei mâine timp de mai multe ore fără apă caldă și încălzire. Colterm are de reparata o neetanșitate la rețeaua primară.

Pentru a remedia problema la conductele orașului, se va întrerupe furnizarea apei calde de consum și a încălzirii la tot nordul orașului. Între orele 8-18 vor fi afectate 1285 de branșamente, consumatori arondați zonelor: Zona Aradului (PT 32, 33, 35, 36, 37), Zona Circumvalațiunii (PT 34, 47, 47A, 48, 48A, 48B, 48C), Zona Bucovina (PT 45, 45A, 45B), Zona Torontalului (PT 49, 49A, 26, Modulul BCR), Zona Policlinici/Tipografilor (PT 8A, 8B, 8C, 19, 21, 22, 23), Zona Lipovei / I.I. Ionescu de la Brad (PT 27, 28, 29, 38, 38A, 38B, 39, 40, 41), Zona Lugojului (PT 20, 71, 72, 73, 74, 74A, 75), Zona Baba Dochia / Lunei (PT 10, 10A, 10B, 10C, 10D, 15, PT Romanilor, Modulul Torac), Zona Tribunalului/Centrala (PT 22A, Modulul Tribunal, 25, 30, 31), Zona Detunata (PT 17).

La reluarea alimentării, apa  poate fi tulbure. Așteptați limpezirea pentru utilizarea în scopuri casnice.