De fiecare dată când o dronă își face apariția în apropierea graniței României, ministrul Apărării pare hotărât să doboare drona, taman pe limba română.
Ultima ,,victimă” a fost celebra formulare despre „letalitatea Armatei Române”. Mesajul se înțelege: România are capacitatea de a răspunde amenințărilor. Doar că exprimarea a stârnit mai multe ridicări de sprâncene decât aplauze, iar internetul a făcut ceea ce știe mai bine: a transformat declarația într-un festival de glume.
Printre cei care au taxat formularea s-a numărat și fosta judecătoare Adriana Stoicescu, care a ironizat sintagma și a sugerat că ministrul este mult mai „letal” cu limba română decât cu dronele:
“Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că România și-a demonstrat ferm capacitatea de apărare după doborârea unor drone rusești, subliniind într-o luare de poziție că „am arătat letalitatea Armatei Române în fața riscurilor venite de la graniță”.
Luare de pozitie de care sa fie? Culcat?
Sculat?
Letalitatea lu’ ‘mnealui ne-o dovedește zilnic, măcelărind biata limbă română…” a postat pe pagina sa de Facebook, Adriana Stoicescu.
Sugestiv, cred că Ministerul Apărării ar trebui să înființeze și un comandament pentru protecția limbii române. Nu de alta, dar fiecare conferință de presă pare o nouă aplicație militară în care sunt testate limitele lingvistice.
Până la urmă, dronele pot fi interceptate cu sisteme de apărare. Declarațiile neinspirate, însă, sunt imposibil de doborât după ce au decolat. Iar în cazul de față, pagubele generate de Miruță au fost „oximoronice”, adică…prost de deștepte.



