A venit prima adiere de toamnă, dar vacanța universitară este încă în toi. La Universitatea Politehnica din Timișoara se organizează zilele acestea Școala de vară în limba germană.
Evenimentul are loc în perioada 2-4 septembrie și este la a doua ediție în acest an. Tematica din 2025 este „Dubla Monarhie Austro-Ungară și moștenirea ei din Timișoara”, iar evenimentul este unul educațional și cultural destinat studenților din țară și din străinătate, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării, în colaborare cu Serviciul German de Schimb Academic (DAAD). Acest serviciu există de 33 de ani la UPT. Participanții provin din Germania, Ungaria, Serbia, Slovacia, Cehia și România.
Participă cadrele didactice de la Facultatea de Științe ale Comunicării, dar și Joachim Crass, lector DAAD din Sibiu, prof. Simona Lobonț de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și Petr Lunara de la Universitatea Masaryk din Brno (Cehia). Zilele acestea se organizeză, în limba lui Goethe, diverse prelegeri, prezentări, vizite la muzee, tururi ghidate și ateliere interactive. Nu va lipsi, desigur, turul Timișoarei.



