La începutul verii, un caz șocant a zguduit Timișul. O tânără de doar 19 ani l-a înjunghiat pe concubinul mamei, cu care locuia în aceeași casă din Cenad.
Bărbatul are 73 de ani șicearta a pornit de la splatul vaselor într-o duminică după-amiază! Orbită de furie, fata a luat un cuțit și l-a lovit. ”În data de 22.06.2025, în jurul orelor 14:30, inculpata, în timp ce se afla la imobilul situat în com. Cenad, jud. Timiș, pe fondul unui conflict spontan și aflată sub imperiul unei stări de tulburare sau emoţie, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate (fostul concubin al mamei sale), i-a aplicat acesteia o singură lovitură cu un cuțit în zona toracică posterioară, provocându-i o plagă la nivelul hemitoracelui drept posterior, penetrantă în cavitatea toracică, ce necesită spre vindecare un număr de 30 (treizeci) de zile de îngrijiri medicale și care i-a pus persoanei vătămate viața în primejdie”, relatează Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Procurorii anunță că au finalizat dosarul și trimit fata în judecată pentru tentativă de omor. Așadar, s-a apreciat că intențiile ei erau foarte vehemente. Inculpata se afla de atunci în arestul preventiv, unde a petrecut aproape toată vara, la vârsta la care avea toată viața înainte. Iar acum, probabil, va primi o pedeapsă de ani grei și își va petrece cei mai frumoși ani după gratii. Tribunalul Timiș va judeca speța, ca prima instanță.



