Traian Vuia: Carmen Șerban face show la Ziua Aviației

Autoritățile locale din comuna Traian Vuia au început pregătirile pentru cea de-a VI-a ediție a evenimentului ”Ziua Aviației”, programată să aibă loc sâmbătă, 18 iulie.

Manifestările din acest an sunt organizate în colaborare cu autoritățile județene. Ziua Aviației este unul dintre proiectele culturale finanțate de Consiliul Județean Timiș prin Programul de finanțări pentru cultură și tineret TimCultura 2026. 30 mii lei este suma alocată în acest sens.

Pentru a marca așa cum se cuvine Ziua Aviației, autoritățile locale au pregătit un spectacol folcloric cu solisti vocali si instrumentisti. Vor urca pe scenă Roxana Puican, Simona Nicolae, Andrada si Marinica Paul, Vladi Mihut.

De asemenea, cântăreața de muzică de petrecere Carmen Șerban va susține un program artistic de 60 de minute. ”Sâmbătă 18 Iulie 2026, voi cânta în Comuna Traian Vuia, județul Timiș la evenimentul intitulat ZIUA AVIAȚIEI. Vă aștept cu drag la scenă să cântăm și să petrecem împreună”, a scris artista pe pagina sa de Facebook.

Circa 35 mii lei va plăti primăria pentru aceste spectacole. Manifestările vor avea loc la Căminul Cultural Traian Vuia, începând cu ora 19.00, și vor ține până după miezul nopții.