O tânără a murit luni după-amiaza într-un accident rutier pe centura Lugojului. Ea a intrat cu mașina într-un camion.
Victima avea 34 de ani și mergea pe DN 6 dinspre Caransebeș spre Timișoara. Ea a pătruns pe contrasens și a lovit din plin un tir, condus de un bărbat de 43 de ani. Pompierii au trimis o autospecială de primă intervenție, una de descarcerare, iar la fața locului au mers și două ambulanțe, dintre care una cu medic. Femeia a fost scoasă cu descarecarea din mașină și, din păcate, a fost declarată decedată. Șoferul camionului a fost evaluat medical la fața locului.
Circulația e blcoată de mai bine de o oră, și se merge deviat. Conform procedurii, poliția a deschis un dosar penal de ucidere din culpă.



