Senator AUR: Nu susțin trecerea la euro

AUR nu susține trecerea României la moneda euro în acest moment și consideră că o asemenea discuție ar putea fi purtată abia peste 4-5 ani, după ce țara va reuși să îndeplinească criteriile necesare. Poziția a fost prezentată de senatorul Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR.

 

„AUR crede că nu este momentul potrivit să avem această discuție, pentru că nu îndeplinim niciuna din condiții. Dacă am îndeplinit condițiile, ar trebui să avem o dezbatere serioasă”, a declarat Petrișor Peiu.

 

Senatorul AUR susține că îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro ar trebui urmărită, înainte de toate, pentru stabilitatea finanțelor publice.

 

„Criteriile alea de trecere la euro sunt criterii de sănătate financiară, nu neapărat de trecere la euro”, a explicat Peiu.

 

Întrebat direct dacă susține adoptarea monedei unice europene, reprezentantul AUR a exclus această variantă în viitorul apropiat.

 

„Eu personal nu susțin trecerea la euro acum. Cred că după 4-5 ani în care am atinge acele condiții, am putea să avem o discuție”, a declarat Petrișor Peiu.