Se îngroașă gluma în povestea întâlnirii dintre Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu. Ceea ce părea inițial o întrevedere despre care nimeni nu avea prea multe de spus a ajuns să ridice suficiente sprâncene încât Consiliul Superior al Magistraturii să ceară public clarificări.
Pe scurt, avem întâlnire. Avem premier. Avem șefa CCR. Avem biroul președintelui Senatului. Avem și o perioadă în care Curtea urma să se pronunțe asupra unor cauze cu miză instituțională. Ce ne lipsește? Micul detaliu cu ce s-a discutat și de ce tocmai acolo.
CCR a transmis anterior că președinta instituției respinge „ferm și categoric” speculațiile privind discutarea în afara cadrului legal a cauzelor aflate pe rol. Numai că explicația nu a negat existența întâlnirii.
Și uite-așa, în loc să se stingă, povestea a mai primit niște lemne pe foc.
CSM spune acum că informațiile despre întâlnire au generat „întrebări legitime” și consideră necesare explicații despre împrejurările întrevederii, natura ei, motivul pentru care s-a desfășurat în biroul președintelui Senatului și, mai ales, temele discutate. Motivul invocat este cât se poate de serios: protejarea autorității CCR și a încrederii publice în imparțialitatea deciziilor Curții.
Cu alte cuvinte, nu mai sunt doar ziariștii cei curioși. A devenit curios și CSM-ul.
Iar când Consiliul Superior al Magistraturii ajunge să întrebe, instituțional și cu toate virgulele la locul lor, „dar despre ce ați vorbit?”, cafeaua imaginară de la întâlnire începe să capete o aromă politică destul de puternică.
Nici președinții curților de apel nu par încântați de mister. Aceștia au cerut, la rândul lor, clarificarea existenței și cadrului întâlnirii, a motivului pentru care aceasta s-a desfășurat în biroul președintelui Senatului, precum și a scopului și temelor discutate.
Desigur, este perfect posibil ca discuția să fi fost una absolut instituțională și fără vreo legătură cu dosarele CCR. Tocmai de aceea ar fi atât de simplu de explicat public.
Până atunci însă, avem o situație aproape românească în forma ei pură: o întâlnire despre care aflăm că n-ar trebui să ne ridice semne de întrebare, urmată de comunicate care explică ce nu s-a discutat, apoi de instituții importante care cer să afle ce s-a discutat.
La ritmul acesta, singurul lucru care mai lipsește este stenograma unei conversații despre vreme.
Pamflet. Faptele privind reacțiile instituțiilor sunt reale; formulările ironice aparțin registrului satiric.
