Pompierii voluntari din Gătaia au casă nouă

Pompierii voluntari din Gătaia au, de acum, un sediu nou din care își vor pregăti intervențiile și misiunile. Inaugurarea a avut loc luni, în prezența unei delegații a ISU Timiș, care a amintit de intervențiile în care militarii și voluntarii au lucrat împreună, în special la inundațiile care au afectat zona de-a lungul timpului.

 

Noul sediu al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gătaia va fi folosit atât pentru pregătirea personalului, cât și pentru organizarea misiunilor.

 

„Ne-am amintit, cu această ocazie, de numeroasele situații în care am lucrat împreună, de intervențiile în care pompierii militari și voluntarii din Gătaia au fost umăr la umăr, cel mai adesea atunci când apa a pus la încercare comunitatea”, transmite ISU Timiș.

 

 

Inspectoratul subliniază că experiența inundațiilor a arătat importanța colaborării dintre pompierii profesioniști și serviciile voluntare locale, acestea din urmă fiind printre primele resurse disponibile în cazul unei situații de urgență produse în comunitate.

 

„Noul sediu este mai mult decât o clădire. Este un loc din care se vor pregăti intervenții, se vor organiza misiuni și, mai ales, un loc în care oamenii vor continua să fie pregătiți pentru a-i ajuta pe cei aflați în dificultate”, arată ISU Timiș.