Rețeaua școlară din municipiul Timișoara ar urma să fie modificată pentru anul școlar 2026-2027, potrivit unui proiect de hotărâre pregătit de primăria Timișoara. Propunerile vizează atât reorganizarea unei unități de învățământ, cât și schimbarea sediilor unor licee și actualizarea adreselor administrative ale mai multor grădinițe.
Cea mai importantă modificare privește Școala Gimnazială nr. 1 din Timișoara, care își va pierde personalitatea juridică și va deveni structură arondată Liceului Tehnologic de Vest. Măsura este propusă ca urmare a nerealizării efectivelor minime de elevi prevăzute de legislație. Școala își va desfășura în continuare activitatea în locația actuală.
Documentul prevede și modificări privind amplasarea unor unități de învățământ, în contextul reorganizării patrimoniului școlar al municipiului. Astfel, Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu” ar urma să aibă sediul administrativ pe Calea Martirilor nr. 64, imobil care a fost eliberat după reorganizarea Liceului Tehnologic „Azur” și a Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde”. Potrivit raportului, spațiul este considerat mai potrivit pentru profilul tehnologic și pentru programele de învățământ dual ale liceului.
O schimbare este propusă și pentru Liceul Teoretic „William Shakespeare”, care ar urma să își desfășoare activitatea în Piața Iancu Huniade, nr. 2. Relocarea este justificată prin necesitatea unor spații suplimentare, pe fondul evoluției numărului de elevi și al cerințelor organizatorice ale procesului educațional. Reprezentanții liceului și-au exprimat acordul pentru desfășurarea activității în noua locație.
Proiectul mai prevede actualizarea adreselor administrative pentru alte unități de învățământ. Printre acestea se numără Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, precum și Grădinița cu Program Prelungit nr. 36, pentru care sunt prevăzute modificări privind sediile și spațiile destinate grupelor antepreșcolare.
Reprezentanții primăriei Timișoara precizează că actualizarea sediilor administrative nu va modifica personalitatea juridică, denumirea, codurile de identificare sau nivelurile de învățământ ale unităților vizate.
Modificările sunt propuse în urma analizelor realizate împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, iar proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara.



