Locuitorii din comuna Becicherecu Mic, județul Timiș, și toți cei care doresc să ia parte la una dintre cele mai așteptate sărbători ale verii sunt invitați, în perioada 14-16 august, la Ruga comunei Becicherecu Mic, un eveniment organizat de administrația locală.
Programul debutează vineri, 14 august. De la ora 19:00, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută pe scena din centrul comunei de Andreea Voica și formația condusă de Deian Galetin. ”Cu ocazia manifestațiilor religioase, culturale și artistice organizate cu ocazia Zilelor Comunei Becicherecu Mic (Ruga Românească și Hramul Bisericii Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” Becicherecu Mic) am anunțat un program la care a intervenit o modificare: Slujba de tăiere a colacului anunțată inițial pentru sâmbătă, 15.08.2026 la ora 18:00 va avea loc sâmbătă, 15.08.2026 la ora 12:30 imediat după terminarea liturghiei. Celelalte activități programate rămân nemodificate”, au transmis reprezentanții primăriei.
Sâmbătă, 15 august, ziua începe cu slujba, urmată de competiții sportive dedicate copiilor și pasionaților de șah. La Balta Pescarului Mic va avea loc Campionatul de table, iar seara este rezervată spectacolului folcloric. De la ora 19:30 vor urca pe scenă Formația Imperial Music, Șelariu Ana-Maria și îndrăgiții artiști Consuelo Rîmniceanu, Ilene Petruț și Leonard Rîmniceanu. Petrecerea va continua până târziu în noapte, cu DJ Todea, începând cu ora 23:30.
Duminică, 16 august, manifestările continuă cu Campionatul de Automobilism și Carting -Cupa Timișului Becicherecu Mic 2026, iar de la ora 9:00 se va desfășura și Campionatul de fotbal „Cupa Crăciun Marian”, destinat copiilor din categoria de vârstă 2012-2014.



