O fisură în rețeaua de gaz a Lugojului este cauza probabilă a exploziei de la sediul Poliției

Autoritățile au o primă cauză probabilă pentru explozia care a distrus miercuri Biroul Cazier de la Poliția Lugoj. S-a descoperit o fisură la un racord între magistrala principală de gaz și o țeavă secundară.

Scurgerea de gaze s-a produs în pământ și a ajuns în biroul care nu avea racord, spre deosebire de corpul Poliției Rutiere, când agentul a pronit, miercuri dimineața, radiatorul. Gazul ar fi ajuns în clădire prin rețeaua de canalizare. ”Aseară în jurul orei 21, în urma activităților desfășurate de colegii de la Insemex Petroșani împreună cu colegii de la ISU și cei din cadrul Serviciului Criminalistic, sprijiniți de firma de furnizare a gazelor, a fost descoperită o fisură la un racord al coloanei principale cu o coloană secundară. Menționez faptul că este o primă constatare pe care noi am făcut-o”, a declarat șeful Serviciului de Investigații Criminale, Paul Podariță.

Agentul a scăpat doar cu arsuri pe față și brațe și maie ste internat, dar starea sa e bună și urmează să fei externat. Alți doi polițiști au suferit atacuri de panică, iar unul, și o arsură mică la mână. Trecătorii nu au fost afectați, din fericire. În zonă se sapă cu câteva excavatoare pentru a verifica dacă nu mai există și alte fisuri. Gazul e în continuare oprit, dar echipajele CBRN ale ISU nu mai sunt azi acolo, doar cei de la Insemex. Un perimetru de cinci străzi e balizat și azi. Gazul este oprit, iar spațiile comerciale din acel perimetru sunt închise în continuare.

Timișenii din estul județului pot obține cazierul onlien sau fizic de la Făget și Buziaș, până ce activitatea Poliției Lugoj se va relua normal.