Mihail Neamțu îi face bolșevici pe cei din USR. CJT transmite partidului ”oamenilor noi” să se calmeze

Astăzi, Mihail Neamțu își lansează la CJT cartea ”Șah însângerat. Tragedia Ucrainei, gâlceava ideologiilor și secretele marilor puteri”, iar USR a avut un comunicat revoltat ieri. Autorul le-a dat o replică în care își face fasciști și bolșevici, iar Consiliul Județean Timiș a transmis, elegant, că istericalele tardive ale partidului condus de Dominic Fritz nu au justificare.

Neamțu a transmis, inclusiv pe afișul evenimentului, că face evenimentul în Sala Revoluției, una care uzual, nu este utilizată la altfel de evenimente în afara programului de funcționare al instituției. el a reacționat la faptul că USR susține că se vor promova valorile pro-ruse într-o instituție publică românească, în Sala Revoluției, chiar în ziua alegerilor din Republica Moldova. Neamțu spune că USR are puseuri dictatoriale de cenzură. Îi redăm reacția integral, transmisă presei de filiala AUR Timiș:

E de-a dreptul amuzant și, în același timp, revoltător să vezi cum bolșevicii de serviciu ai României sar ca arși la ideea unei lansări de carte. USR cere, cu spume la gură, cenzură, interzicere, anulare, fix ca activiștii staliniști de altădată. E hilar și tragic să vezi cum acești străini de țară, de cultură și de tot ce e românesc vorbesc astăzi despre „trădare”, când singura lor vocație reală este slugărnicia în fața stăpânilor de la Bruxelles. 

Timișoara este locul unde s-a murit pentru libertate, inclusiv pentru libertatea de exprimare. E o batjocură fără margini ca exact aici să vină niște agitatori de serviciu să dicteze cine are voie să vorbească și ce cărți au voie românii să citească. Ei nu fac altceva decât să întineze memoria celor care au căzut în decembrie 1989 pentru un ideal mai presus de orice. 

Dar ce știu acești pseudo-democrați despre libertate? Sunt aceiași care urlau în cor, în pandemie, să fim încuiați în case, să fim obligați să arătăm certificatul verde ca să mergem la muncă, să acceptăm injectarea forțată. Sunt aceiași care au pus umărul anul trecut la lovitura de stat prin care românilor li s-au furat alegerile și sunt aceiași care, la nici 10% în sondaje, se cred stăpâni peste România. 

Acești „revoluționari” de carton se comportă exact ca fasciștii din Berlinul anilor ’30, când cărțile erau arse în piețe publice pentru că deranjau linia oficială a regimului. Astăzi nu mai dau foc cărților, dar vor să le scoată din săli, să le interzică și să reducă la tăcere orice voce care nu se aliniază punctajului lor. Ăsta e spiritul „democratic” al USR: libertate pentru unii, botniță pentru toți ceilalți. 

Acesta este USR: un partid al cenzurii, al interdicțiilor, al poliției gândirii. E culmea ironiei ca exact în Timișoara, orașul Revoluției anticomuniste, să vină urmașii ideologici ai cenzorilor să dicteze ce carte se lansează și ce voce are dreptul să vorbească. Asta e „democrația” lor – o parodie sinistră a libertății pentru care românii au murit în 1989.

Altfel, și CJT a reacționat și a subliniat o gafă făcută de Neamțu. Evenimentul se ține în Sala Multifuncțională, una uzitată la evenimente culturale destul de des. Informația a fost preluată și de USR, care a aflat abia sâmbătă despre un eveniment de care toată lumea, mai puțin ”oamenii noi”, știa de zile bune. CJT spune că Neamțu, chiar dacă nu e parlamentar AUR de Timiș, a primti acceptul uzitării locației pentru că partidul are cinci consilieri județeni. Prin purtătoarea de cuvânt Loredana lungu, instituția subliniază că găzduirea unei lansări de carte nu implică și însușirea conținutului:

Consiliul Județean Timiș nu este organizatorul lansării de carte programate astăzi, 28 septembrie, în Palatul Administrativ. 

Evenimentul are loc în baza unei cereri depuse pentru folosirea acestui spațiu public de către consilierii județeni ai formațiunii AUR, un partid care are 5 reprezentanți în cadrul CJT. Este dreptul fiecărui grup politic reprezentat electoral să solicite folosirea spațiilor publice în condițiile regulamentului, însă acest lucru nu înseamnă că instituția validează conținutul evenimentului. 

De altfel, lansarea de carte va avea loc în Sala Multifuncțională, nu în Sala Revoluției. 

Consiliul Județean Timiș se delimitează ferm de conținutul volumului sau opiniile autorului. CJT rămâne fidel valorilor democratice, orientării europene și euro-atlantice ale României. 

Sala Revoluției este un loc simbol, legat de spiritul libertății din 1989 și va rămâne mereu dedicată democrației și adevărului istoric. În același timp, însă, Consiliul Județean Timiș este un spatiu deschis, multifuncțional. 

Totodată, facem apel la calm și la responsabilitate politică. Discuțiile publice trebuie purtate pe fond, nu pe zgomot și spectacol și reamintim că Palatul Administrativ nu trebuie să fie scenă pentru jocuri politice. Aprobarea folosirii unei săli nu echivalează cu asumarea ideilor promovate de unii autori.