Săptămâna aceasta, la Universitatea Politehnica din Timișoara a avut loc concursul „Leonardo da Vinci”, etapa finală. Toate cele cinci proiecte au fost premiate, iar elevii sunt deja admiși la UPT.
Concursul e la ediția a treia și este organizat de Facultatea de Mecanică în cadrul proiectului „Politehnica: un pas spre viitorul tău!”. Este dedicat elevilor claselor a XI- și a XII, și pornește de la celebrul citat al geniului renascentist: „Mecanica este paradisul științei matematice, deoarece aici se obțin roadele matematicii”. Cu alte cuvinte, elevi au trebuit să facă modele experimentale funcționale. Din 17 proiecte, cinci au ajuns în finală, iar timp de trei zile, cei selectați au avut acces în laboratoarele UPT și au beneficiat de mentoratul cadrelor didactice.
Toți vor fi admiși la UPT cu media 10, indiferent ce facultate vor alege. „Îi felicit pe tineri pentru munca depusă pentru realizarea proiectelor și pentru modul în care au reușit să aplice principii mecanice complexe. Îi așteptăm cu brațele deschise în comunitatea noastră academică, fiind convinși că ei reprezintă viitorul inovației în România”, a declarat Dragoș Uțu, decanul Facultății de Mecanică din cadrul UPT.
Iată premianții:
Premiul I: Echipa LeonAir, Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad (Boris Hani, Mizgan Maria, Tamara Gajac, coordonați de prof. Olariu Oana) – cu proiectul Ornitopter demonstrativ;
Premiul II: Echipa Urmaşii lui Saligny, Liceul Tehnologic „Ferdinand I” Râmnicu Vâlcea (Stancu Andrei, Irimescu Andrei Raul, Nistor Constantin-Ștefan, coordonați de prof.ing. Ion Lazăr prof.ing. Rodica Honcu, prof.dr. Ochia Mădălina Camelia) – cu proiectul Poduri pietonale modulare;
Premiul II: Echipa LTV, Liceul Tehnologic de Vest, Timișoara (Tamași Ioana, Serdineanțiu Cristina, Oniceanu Robert, coordonați de prof. Grozăvescu Sorina) – cu proiectul Uscător de rufe sustenabil;
Premiul III: Echipa TMD, Colegiul Național Decebal, Deva (Denis Albescu, Mario Drăgan, Taisia Fodor, coordonați de prof. Andreea Fodor) – cu proiectul EnerGene;
Premiul III: Echipa ESCAPE, Liceul Teoretic „Grigore Moisil" Timișoara (Octavian Chiorean, Vlad Sorinca, Sebastian Havrics, coordonați de prof.dr. Udrescu Valentina Liliana) – cu proiectul Aripa zburătoare, eficiență aerodinamică și stabilitate în absența fuselajului.



