Bară la bară, pe A1 după un accident

Circulația pe Autostrada A1, pe sensul Timișoara – Lugoj este aproape blocată după un accident rutier produs pe acest tronson.

Șoferii se confruntă cu un trafic infernal, întins pe zeci de kilometri, unde viteza de deplasare a scăzut drastic, ajungând la doar 5–10 km/h. Coloanele de mașini se întind pe distanțe uriașe, iar timpul de așteptare crește de la minut la minut.

La locul accidentului intervin echipaje de poliție și salvatori, însă degajarea traficului se desfășoară dificil, din cauza volumului foarte mare de vehicule, inclusiv camioane.

Autoritățile le recomandă șoferilor să evite zona și, dacă este posibil, să aleagă rute alternative până la reluarea normală a circulației.

Deocamdată, nu au fost comunicate oficial detalii privind victimele sau cauzele exacte ale accidentului.

Actualizare:

La data de 25 aprilie 2026, în jurul orei 11:30, un bărbat de 73 de ani a condus un autoturism de transport persoane 8+1 dinspre municipiul Timișoara înspre localitatea Margina pe autostrada A1, iar la km 465, în dreptul localității Belinț, a intrat în coliziune cu un camion condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani.

În urma impactului, au rezultat 4 victime, respectiv conducătorul autoturismului de 73 de ani și 3 pasageri în același autoturism cu vârste de 45 de ani, 17 ani și 18 ani.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, au transmis poliţiştii.