Licitație pentru o nouă grădiniță în Giroc

O nouă grădiniță va fi construită în comuna Giroc din județul Timiș. Va fi realizată o clădire cu un etaj, în zona unității militare.

 

”Odată finalizată, grădinița va avea 8 săli de grupă, bucătărie, sală de mese, cabinet medical și loc pentru 160 de copii, într-o clădire modernă, eficientă energetic și accesibilă pentru toți. Este încă un pas important pentru educația din Comuna Giroc!”, au transmis reprezentanții primăriei Giroc.

 

A fost lansată procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor, iar firmele interesate pot depune oferte până în data de 24 august.

 

Investiția se ridică la circa 18 milioane lei. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027.