Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș se laudă că a fost desemnat drept cel mai bun din țară. Este vorba de un clasament național al inspecțiilor muncii.
Evaluarea ar fi făcut-o șeful de la nivel național, Mihai Nicolae Ucă. Nu este clar cum s-a făcut clasamentul și ITM nu detaliează, doar a dat un comunicat unde spune că cei trei șefi au luat nota 5, cea maximă, într-un sistem, iată, aparent inspirat de cel de notare din Rusia. Este vorba de Ileana Mogoșanu – inspector șef al ITM Timiș, Antonio Bădescu, inspector șef adjunct Relații de Muncă și Rolf Athalvin Lupu, inspector șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă.



