Locuitorii comunei Cenad sunt informați că, în perioada 17-21 august, sunt programate întreruperi ale alimentării cu energie electrică în localitate, în intervalul orar 09:00-18:00.
Întreruperile sunt necesare pentru modernizarea rețelei electrice din comuna Cenad. ”Lucrările fac parte dintr-un proiect amplu de modernizare a infrastructurii electrice, care presupune introducerea în subteran a liniei de medie tensiune, înlocuirea posturilor de transformare existente cu unele noi, precum și înlocuirea rețelei de joasă tensiune cu cabluri torsadate, mai sigure și mai rezistente”, au anunțat reprezentanții părimăriei comunei Cenad.
Totodată, lucrările includ refacerea branșamentelor electrice și montarea unor contoare noi pentru gospodăriile din comună, investițiile urmând să contribuie la creșterea siguranței și stabilității alimentării cu energie electrică.
Întreruperile programate vor afecta circuite diferite de la o zi la alta, astfel că anumite zone ale comunei pot fi afectate doar într-una dintre zile sau în mai multe zile din perioada anunțată. Autoritățile le recomandă locuitorilor să țină cont de programul întreruperilor și le mulțumesc pentru înțelegere și răbdare pe durata desfășurării lucrărilor.



