Avertisment pentru crescătorii de animale din Satchinez

Crescătorii de animale din comuna Satchinez, județul Timiș, sunt avertizați să respecte prevederile legale privind pășunatul și supravegherea câinilor care însoțesc turmele. Asociația Herneacova, administratorul fondului cinegetic nr. 9 Șandra, a transmis primăriei Satchinez o solicitare pentru informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile prevăzute de legislația în vigoare.

 

Potrivit adresei transmise administrației locale, în teren au fost constatate mai multe situații de pășunat ilegal al animalelor domestice pe fondul cinegetic, dar și cazuri în care câinii care însoțesc turmele au hăituit animalele sălbatice.

 

Reprezentanții Asociației Herneacova atrag atenția că astfel de activități reprezintă fapte sancționate de legislația privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic. ”Pășunatul în fondurile cinegetice cu încălcarea prevederilor legale, precum și lăsarea câinilor care însoțesc turmele să hăituiască fauna de interes cinegetic constituie fapte sancționate de legislația în vigoare”, le-au transmis autoritățile locale din Satchinez crescătorilor de animale.

 

Asociația Herneacova avertizează că, în cazul în care vor fi constatate în continuare încălcări ale prevederilor legale, situațiile vor fi sesizate instituțiilor competente, în vederea aplicării măsurilor și sancțiunilor prevăzute de lege.