Universitatea de Vest din Timișoara se adaptează noilor tehnologii și va pune la dispoziția studenților materii despre inteligența artificială. Ele vor fi materii obligatorii la programele de studiu unde se pretează.
Materiile noi sunt Neuroștiințe și inteligență artificială și „nteligență artificială generativă aplicată. „UVT își concentrează resursele pentru integrarea tehnologiilor și soluțiilor inovatoare și universale, aplicabile în multe arii științifice. În acest trend al dezvoltării am cuprins și studiul modelelor de Inteligență Artificială, un domeniu ce reprezintă o trambulină extraordinară pentru noul salt al revoluției digitale. Comunitatea academică a UVT s-a orientat spre adoptarea accelerată a noului model de cunoaștere și înmagazinare a informațiilor reprezentat de Inteligența artificială generativă. În aceeași măsură, considerăm că utilizarea modelelor AI în studiul universitar și în cercetarea academică este necesar să respecte un cod de norme etice și ale transparenței, pentru ca modelele AI să nu ajungă un așa-zis „înlocuitor” al creativității, imaginației și expresivității umane, valori care care reprezintă pilonii fundamentali ai educației moderne”, spune rectorul Marilen Pirtea.
Disciplinele vor face parte din curricula anului II și III la ciclul de licență al specializărilor unde materiile sunt potrivite.



