CSC Dumbrăvița e optimistă înainte de primul meci al sezonului

Liga 2 se reia sâmbătă, iar CSC Dumbrăvița va începe noul sezon la Buftea, pe terenul nou-promovatei CS Dinamo. Deși la ultimul amical, echipa nu a arătat grozav, declarațiile sunt optimiste.

Pentru Florin Fabian, va fi debutul oficial la Dumbrăvița. ”Sunt încrezător, în primul rând, că putem face lucruri frumoase. Într-adevăr, avem un grup nou, dar am speranțe și am demonstrat în meciurile de pregătire că începem să jucăm ceea ce îmi doresc și mizez foarte mult pe dorința grupului de a demonstra că poate juca un fotbal de calitate și poate avea o creștere calitativă în acest sezon. Sunt mulți jucători tineri, într-adevăr, dar consider că sunt cu potențial de creștere și atunci, automat, strategia clubului s-a format pe acest fundament. E adevărat, ne așteaptă un sezon foarte greu, cu echipe care s-au întărit, echipe care au aspirații, opt-nouă speră la prima divizie. Însă noi ne jucăm șansa noastră și, încă o dată spun, mizăm foarte mult pe forța grupului. Și eu am așteptări și cred că așteptări au toți cei care ne susțin, dar filozofia mea de antrenor este ca echipa să joace un fotbal de calitate, un fotbal plăcut ochiului și, bineînțeles, să aibă o dorință și o determinare pentru reușită. Mă repet, mizez foarte mult pe dorința tinerilor de a se consacra și de a crește automat și valoarea colectivă a grupului”, a declarat antrenorul pentru siteul clubului.

Buțu continuă să fei accidentat, iar Olaru și Popa lipsesc, deoarece participă cu UVT la Campionatul European Universitar. Fabian a studiat jocul echipei bucureștene. ”Referitor la meciul de sâmbătă, i-am studiat pe cei de la Dinamo. Sperăm să putem să ne facem și jocul nostru propriu, pentru că mie îmi place să jucăm, în primul rând, ceea ce doresc eu. Dar ținem cont și de adversar, într-adevăr, e o echipă nou-promovată și care cu siguranță are un entuziasm, o dorință de a juca în Liga 2. Avem însă și noi atuurile noastre și mizăm pe ele”, a mai precizat Fabian.

Noul Căpitan al echipei este Nicolae Sofran, care e foarte optimist. ”Sezonul acesta de Liga 2 arată cumva ca un sezon de primă ligă. Sunt multe echipe cu tradiție. Va fi mult mai greu decât sezonul trecut, cu siguranță, dar eu, sincer să fiu, am foarte multă încredere și mizez cumva pe unitatea noastră de grup, pe care am format-o în cam o lună, o lună și jumătate de pregătire. Sunt convins că numai așa o să putem să reușim și că o să fim chiar o surpriză și o să batem și echipe cu tradiție și cu nume mari. CS Dinamo e o nou-promovata și toate nou-promovatele joacă cu entuziasm, mai ales că încep sezonul acasă. Au și ei un lot destul de tânăr și cred că o să fie un meci de care pe care. Nu cred că e o diferență foarte mare de valoare, probabil atitudinea, dorința și determinarea o să facă diferența. Eu sunt convins că noi vom avea mult mai multă determinare decât ei. E foarte important să începem bine pentru că, având în vedere tinerețea lotului, rezultatele ne vor da încredere”, a declarat Sofran.

Meciul va fi sâmbătă de la ora 11.