Incendiul din Reșița s-a reaprins. Pompieri din Timiș, trimiși în ajutor

Mobilizare de amploare în vestul țării, după ce incendiul de vegetație uscată izbucnit în zona cartierului Câlnic din Reșița s-a reaprins sâmbătă. Forțele din Caraș-Severin au fost suplimentate cu pompieri și autospeciale din județul Timiș, iar pentru stingerea flăcărilor a fost mobilizat și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație. 

 

Incendiul izbucnise vineri, 31 iulie, în zona Câlnic, însă focarele s-au reaprins o zi mai târziu, obligând autoritățile să suplimenteze dispozitivul de intervenție.

 

Potrivit informațiilor transmise de ISU Caraș-Severin, la fața locului acționează cinci autospeciale de stingere și 19 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.

 

Cum incendiul a necesitat forțe suplimentare, în sprijinul pompierilor cărășeni au fost trimise două autospeciale de stingere de la ISU Timiș. Totodată, autoritățile au mobilizat un elicopter al Inspectoratului General de Aviație pentru a interveni din aer asupra focarelor. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.

 

Situația de la Reșița vine într-un moment complicat pentru pompierii din Caraș-Severin. În ultimele zile, aceștia s-au confruntat cu mai multe incendii de vegetație de amploare în județ.

 

La Sichevița și Berzasca, alte două incendii au afectat împreună aproape 50 de hectare de vegetație. La Sichevița au ars aproximativ 30 de hectare, iar la Berzasca circa 18 hectare. Pentru stingerea acestora au fost folosite inclusiv două elicoptere Black Hawk, care au efectuat 32 de aruncări și au deversat aproximativ 80 de tone de apă asupra focarelor.