Fritz își numără ultimele zile la Primărie și pune pe masă „bătălia” pentru malul Begăi

Cu șase zile înainte de încetarea mandatului său de primar al Timișoarei, Dominic Fritz face bilanțul uneia dintre acțiunile pe care și le asumă administrația sa: recuperarea terenurilor ocupate de localuri și cluburi pe malul Begăi.

 

Edilul amintește de cele peste cinci hectare de domeniu public pentru care, în 2023, a declanșat procedurile de demolare și spune că terenurile recuperate au fost transformate în Coridorul de Agrement Urban Bega.

 

„Acum 3 ani jumate când am pornit bătălia cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi în plin centrul Timișoarei, puțini îmi dădeau vreo șansă”, scrie Dominic Fritz.

 

Acesta susține că peste cinci hectare de teren ale orașului fuseseră ocupate de localuri și cluburi fără autorizațiile necesare și fără ca municipalitatea să încaseze sumele pe care le-ar fi putut obține din exploatarea terenurilor. La momentul declanșării acțiunii, în aprilie 2023, Primăria estima valoarea terenurilor la aproximativ 22 de milioane de euro, iar pierderile din concesiuni și alte taxe la circa un milion de euro anual.

 

„Peste 5 hectare de pe malul Begăi căpușate de tot felul de localuri sau cluburi ilegale care înfloreau pe terenul orașului, fără autorizații, fără să plătească nimic la bugetul local. În profund dispreț față de lege și față de toți antreprenorii corecți care și-au construit afacerile legal și au dus o luptă inegală cu concurența neloială”, afirmă Fritz.

 

În aprilie 2023, edilul semna dispoziții de demolare pentru mai multe construcții de pe terenurile municipalității. La acel moment erau vizate, între altele, terase, restaurante și ștranduri de pe malul Begăi, iar unele dintre dispoziții au ajuns ulterior în instanță.

 

Acum, Fritz prezintă rezultatul acțiunii: Coridorul de Agrement Urban Bega, cu spații verzi și terenuri pentru activități sportive.

 

„Acolo unde privilegiații au închis malul Begăi timp de zeci de ani, tolerați de autorități, copiii și tinerii Timișoarei au acum acces la terenuri de sport, iar toți timișorenii se bucură de o zonă conectată de natură pe malul Begăi”, susține primarul.