Devine vestul țării un pol de inovare? ADR Vest lansează FIRST, care primește 3 milioane de euro!

În vestul țării vom avea o structură instituțională ce ar trebuie să facă legătura înte geniile din cercetare și piața concretă, ce poate crea produse inovatoare. ADR Vest lansează FIRST, prima entitate regională de inovare din România, creată tocmai cu acest scop.

Practic, s-a semnat un contract de finanțare pentru operaționalizarea FIRST, între Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Fundația pentru Inovare Regională Științifică si Tehnologică – FIRST, o fundație la care ADR Vest e unicul membru fondator. Sunt 3 milioane de euro fonduri nerambursabile! Noua structură va trebui să accelereze colaborarea dintre mediul de afaceri, universități, institute de cercetare, administrația publică și organizațiile societății civile. Ea va completa două fonduri de investiții deja create la inițiativa ADR Vest. „Am declarat 2026 – Anul Inovării pentru Regiunea Vest. În acest an, ADR Vest pune bazele unui ecosistem solid pentru tineri, universități și companii inovatoare. În regiune există idei valoroase, cercetare de calitate și antreprenori cu potențial, însă acestea nu sunt suficient conectate. Alături de cele două Fonduri de Investiții deja lansate, Fundația pentru Inovare va fi liantul care va transforma aceste resurse în companii tehnologizate capabile să abordeze piețe mai mari decât cea regională. Cele două Fonduri de Investiții bazate pe capital de risc, oferă atât finanțare, cât și mentorat: un accelerator de tip pre-seed și seed, pentru idei și start-up-uri și un fond de tip Serie A pentru companiile pregătite să scaleze”, spune Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Entitatea a fost creată cu acești bani de la ADR Vest deoarece în regiune ar fi prea puține investiții în inovare. De asemenea, actorii din ceea ce ar pueta fi un ecosistem de inovare nu sunt destul de conectați între ei. De asemenea, migrația tinerilor talnetați nu e deloc un aspect de neglijat. Există un acces limitat la finanțare și există un ritm foarte redus în transformarea descoperirilor din cercetare în produse și servicii cu relevanță economică. Toate acestea într-o regiune ce altădată a dat tonul în Europa sau România, dar acum a ajuns mai degrabă un hub de inginerie IT de back-up, de aceea, și a ajuns Timișoara să fie atât de afectată la capitolul concedieri din corporații în era AI. FIRST are tocmai menirea să transfere cunoștințele și tehnologia mai departe despre piață. De asemenea va ajuta pentru dezvoltarea competențelor industriilor viitorului și va crea punți între idei, cercetare și piață.

Îb următoarea perioada, noua structură se va apuca de studii și analize ale econsistemului din Regiunea 5 Vest. Pentru a conecta cererea și oferta de inovare se va crea o platformă online, FIRST va facilita parteneriatele, inclusiv cele internaționale, și va crea patru centre de dezvoltare și inovare la Timișoara, Arad, Hunedoara și Reșița. „Aceste Centre de Creativitate și Inovare vor fi înființate în fiecare dintre cele patru municipii reședință de județ. Aici, tinerii vor descoperi noile tehnologii, vor primi cunoștințe antreprenoriale și vor putea transforma ideile în afaceri reale. Prin această abordare, ADR Vest își propune să stimuleze inovația, să sprijine tinerii cu idei inovatoare să dezvolte aici, în regiune, afaceri competitive la nivel național și internațional, cu impact real asupra comunității și calității vieții”, mai spune Sorin Maxim.

Proiectul se va implementa timp de 46 de luni. Pe baza rezultatelor analize, FIRST va  organiza și seminare de descoperire antreprenorială, ateliere, programe de formare și evenimente dedicate actorilor din ecosistem. Sediul fundației va fi la Timișoara în clădirea mai mică a ADR Vest de pe strada Gheorghe Lazăr. Restul activități instituției va rămâne în clădirea Nokia.