Astăzi se marchează Ziua Mondială a Tulburării Bipolare, (în caz că nu știați că există și așa ceva) stabilită la data nașterii pictorului Vincent Van Gogh. Specialiștii de la Spitalul CFR spun că boala nu trebuie deloc bagatelizată. Boala e adesea confundată cu tulburările bruște de dispoziție.
Dar cei care sunt bipolari nu trec de la agitație la depresie de la o oră la alta și pe fondul vreunui context. „În fazele de manie sau hipomanie, persoana poate dormi foarte puțin fără să se simtă obosită, poate vorbi mult și rapid, poate avea multe idei și planuri în același timp. Devine impulsivă, face cheltuieli exagerate și ia decizii riscante. În formele mai intense, aceste stări pot merge mai departe și pot apărea convingeri puternice care nu corespund realității. De exemplu, pacientul își imaginează că are abilități speciale, un rol important sau chiar o misiune aparte. În episoadele depresive, apar tristețea persistentă, lipsa energiei, pierderea interesului pentru lucruri care înainte îi făceau plăcere, dificultăți de somn sau de concentrare, retragere socială, idei de vinovăție sau inutilitate. Aceste stări nu sunt trecătoare și nu dispar de la sine”, spune Maria-Angela Toth, medic primar psihiatru la Spitalul CFR Timișoara.
Trecerile între cele două stări extreme ale tulburării bipolare nu țin de schimbări de dispoziție de moment, ci sunt stări intense, care pot dura și săptămâni întregi. Psihiatrii atrag atenția să nu se confunde cu simple schimbări de dispoziție și să nu se banalizeze afecțiunea. Cauzele nu au fost identificate, dar tratamentul include medicație și psihoterapie. „Este important să nu ne grăbim să punem etichete, dar, în același timp, să nu ignorăm semnele atunci când devin persistente și afectează viața de zi cu zi. Tulburarea afectivă bipolară nu este o «slăbiciune» și nu este o alegere. Este o afecțiune medicală care trebuie înțeleasă și tratată. Iar banalizarea ei îi poate face pe cei care suferă cu adevărat să se simtă neînțeleși sau judecați. În plus, confuzia poate întârzia diagnosticul corect”, mai spune Maria-Angela Toth.
Vincent Van Goh nu a avut diagnostic oficial de tulburare bipolară, dar a deveniti, simbolic, o imagine a problemelor de sănătate mintală.
foto: discoverymood.com



