Curse suplimentare după miezul nopții, de Zilele Timișoarei

Timișorenii și turiștii care vor participa la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Timișoarei | City Celebration vor putea ajunge acasă mai ușor. Primăria Timișoara anunță că, pe durata festivalului, Societatea de Transport Public va introduce curse suplimentare în timpul nopții.

 

Potrivit administrației locale, măsura va fi aplicată în perioada 31 iulie – 3 august, pentru a facilita deplasarea participanților după încheierea concertelor și a celorlalte evenimente.

 

„De Ziua Timișoarei | City Celebration, petrecem până târziu fără griji – Societatea de Transport Public ne duce acasă”, a transmis Primăria Timișoara.

 

Astfel, după miezul nopții vor circula curse suplimentare pe liniile 1, 2, 9, 11, 14, 15, 16, 18, 33, 40, E1, E2, E3 și E7.

 

Reprezentanții Primăriei îi încurajează pe participanți să aleagă transportul public în locul autoturismului personal.

 

„Lăsați acasă mașina și grija parcării și haideți să sărbătorim orașul împreună!”, este mesajul transmis de administrația locală.

 

Ziua Timișoarei | City Celebration aduce, și în acest an, concerte, spectacole și numeroase activități culturale în mai multe zone ale orașului, iar autoritățile mizează pe transportul public pentru a reduce aglomerația și problemele legate de trafic și parcare.