CSC Dumbrăvița va juca marți seara primul meci oficial din 2026, ultimul din Grupa A a Cupei României cu FC Argeș, la Mioveni. Clubul l-a mai adus și pe Damien Dussaut, care nu a făcut însă deplasarea.
Fundaș de dreaptă ca post de bază, jucătorul cuc etățenie franceză și a statului Martinica poate juca și la mijlocș. Are 31 de ani și în cariera sa a mai trecut pe la Créteil-Lusitanos, US Sénart-Moissy, INF Clairefontaine, Valenciennes, Standard Liege, St. Truiden, Dinamo București, Farul Constanța, Rapid București și UTA Arad. Din mai nu a mai jucat, iar motivul aparent este că s-a accidentat la naționala Martinicăi. Accident e și Daniel Olariu, indisponibil și el, iar Sofran a avut și el probleme recent.
Dumbrăvița mai are șanse teoretice la victorie, iar Florin Fabian spune că a antrenat echipa pentru o victorie. ”Obiectivul meu este să câștig fiecare meci. Un antrenor profesionist, cum mă consider eu, va pregăti fiecare meci în așa fel încât echipa sa să câștige. Sigur, întâlnim o echipă foarte bună a Superligii, trebuie să ne știm și noi măsura, dar vom încerca să oferim o replică cât mai bună. Și – de ce nu? – să facem o surpriză care să ne dea posibilitatea să ne gândim și la lucruri mai mărețe”, a declarat Florin Fabian pentru siteul clubului bănățean.
Altfel, antrenorul punctează că îl cunoaște ep antrenorul adversar, Bogdan Andone. ”FC Argeș e o echipă cu jucători de calitate, cu un antrenor pe care îl cunosc, suntem prieteni vechi și îl apreciez. Are o filozofie de joc modernă, care e și pe placul meu. O echipă care a arătat bine până acum, în momentul de față e între primele șase în Superligă și, cu siguranță, va încerca să termine acest sezon pe o poziție cât mai bună. E un meci greu pentru noi, absolut. E o diferență de valoare, de nivel între cele două echipe, dar, repet, o să mergem să ne jucăm șansa. Chiar dacă partida vine la trei zile după meciul de pregătire cu Șelimbăr, în care majoritatea jucătorilor au evoluat 60-70 de minute. Iar noi nu suntem angrenați încă în competiții oficiale, venim și după cantonament. Dar vom încerca să arătăm bine la meciul de marți și să ne atingem obiectivele de joc”, a mai spus Fabian.
Meciul se joacă mâine, de la ora 20.



