Agenția de Dezvoltare Regională Vest a obținut finanțare privată pentru a da drumul la un nou fond de investiți pentru întreprinderi mici și mijlocii. În acest caz va fi pentru firme deja existente în piață, după ce săptămâna trecută, s-a lansat Vest Ventures, pentru startup-uri care abia acum au idei de afaceri cu potențial inovator.
ADR vest a semnat contractul cu partenerii privați. De administrare se va ocupa consorțiul francez Aster Capital Invest. Partenerii loclai sunt Iceberg Plus și Venture Booster. Fondul va fi dedicat IMM-urilor deja active pe piață, cu modele de afaceri validate și potențial ridicat de creștere și scalare, dar care au dificultăți în a accesafinanțări tradiționale pe programele europene. „Finanțarea de tip Venture Capital este un pas firesc în maturizarea ecosistemului antreprenorial din Regiunea Vest. Vorbim despre capital investit inteligent, care vine la pachet cu know-how, mentorat și implicare directă în dezvoltarea companiilor. Prin astfel de mecanisme moderne putem susține firme capabile să crească rapid, să concureze la nivel internațional și să atingă statutul simbolic de unicorn – un reper al maturizării ecosistemului regional de inovare”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Bugetul total al acestui fond va fi 37 de milioane de euro, cu 26 acordate prin Programul Regional Vest, care are termen-limită 2029, și 11 milioane de la parteneri privați. Vor primi bani minimu 18 companii, sume cuprinde între 500.000 și 4 milioane de euro. De asemenea, pe lângă finanțare, se acordă consultanță strategică pentru dezvoltarea și extinderea pe piețe externe. Scopul final e ca regiunea de Vest (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin) să aibă un unicorn, o companie care să fie evaluată la un miliard de euro.



