În acest sfârșit de săptămână se sărbătorește evenimentul Zilele Culturii Bihorene din Banat. Totul se organizează în comuna Giroc, cu un program variat, ce cuprinde spectacole în aer liber, târguri de meșteri populari și gastronomie, expoziție foto și lansare de carte, dar și celebrul Bal al bihorenilor.
Sâmbătă, 11 octombrie, la ora 11 a început Târgul Meșterilor Populari la Gradina de vară a Casei de Cultură Giroc. Participa artiști ceramiști, etnografi și sculptori. Simultan, se organizează Târgul gastronomic, unde lumea se va putea înfrupta pălinca, boții cu pisat, ciuriji, pancovele, întorsura cu branză, plăcinta pe lespede sau plăcinta cu vărzar. La ora 15 se lansează cartea „Povești cu gust. Rețete tradiționale din Bihor”. Între orele 17-21 e programat spectacolul „Bihorenii și prietenii”. Pe scenă vor urca Ansamblul „Floarea Barcăului” – Marghita, „Crăișorii Șteiului” – Ștei, Ansamblul„ Ghiocelul” – Giroc și artiștii invitați Anastasia Irimie, George Jidoi, Alin Ladar, Sandu Condoroș, Surorile Tomele.
Duminică, 12 octombrie, evenimentele încep la ora 12, cu Sfințirea crucii Invățătorului bihorean Atanasie Baicu, la Cimitirul din Giroc. La Flonta, de la ora 14, va începe ”Balul bihorenilor”, cu Simona Costin, Ionuț Mateș, Cornel de la Chișcău, Sandu Condoroș, Surorile Tomele, George Jidoi, Alin Ladar și alții. La locație vor fi vernisate Expoziția portului popular din Bihor și Expoziția de fotografii intitulată “Lumina pe care o ducem mai departe”. Totodată Târgul Meșterilor populari și Târgul gastronomic Bunătăți de Bihor vor fi deschise până la ora 20.00, în Grădina de vară.
Evenimentul e organizat de Asociația „Bihorenii din Banat” cu sprijinul primăriilor din localitățile Ștei, Lunca și Beiuș, al Consiliului Județean Bihor – Centrul de Cultură al Județului Bihor, dar și al Primăriei Comunei Giroc.



