SCM Poli Timișoara a pierdut la scorul de 96-82 meciul din runda a II-a din Liga Zimbrilor, cu CSM Petrolul Ploiești, într-un meci jucat la Blejoi, din cauza ocupării sălii gazdelor. Echipa de baschet are parte de un start dificil de campionat, cu un joc care lasă de dorit.
La acest meci, nu au putut juca accidentații Devon Thomas, care nu a apucat să debuetze oficial la echipă, și Milic Starovlah. Timișorenii au început destul e bine meciul și s-au desprins relativ repede la conducere. Și ploieștenii au revenit rapid în joc și au preluat conducerea după un coș marcat de Cooper. S-a continua echilibrat meciul, iar primul sfert s-a terminat cu 25-26 în favoarea bănățenilor. S-a marcat apoi trița lui Mirkovic de 25-29, după care prahovenii au continuat să se desprindă. Scorul s-a dus la 38-29 la jumătatea sfertului doi, fără ca bănățenii să mai marcheze minute în șir.
Alb-violeți au revenit rapid, iar în minutul 27, Dragoste a marcat de la distanță pentru 40-41. De acolo s-a jucat echilibrat, iar la pauză s-a intrat cu 48-46. Lareluarea meciului, ploieștenii au avut elan și s-au desprins la 61-54 la jumăatea sfertului. Timișoara a revenit la 64-63 după alt coș al lui Dragoste, însă ulterior, finalul de parțial a fost unul foarte slab. S-a terminat la scorul de 76-67, iar Timișoara nu a mai contat în ultimele zece minute în mod real.
Dacă Timișoara a avut 41% la aruncările de la distanță și Ploieștiul, doar 20, la aruncările de 2 puncte gazdelw au avut 60%, iar oaspeții, 46%. Timișoara a avut doar 29 de recuperări, față de 41 ale prahovenilor. Cel mai bun marcator al timișprenilor a fost Mirkovic, cu 23 de puncte, urmat de Vujosevic, cu14, Borovniak, cu 13, Dragoste, cu 12, Badiu, cu 10, Schipor, cu 6 și Lazar, cu 4. Cooper a fost cel mai bun marcator al Ploieștiului, cu 27 de puncte.
SCM Timișoara va avea primul meci din campionat acasă, după două deplasări. miercuri de la 19, se joacă împotriva echipei ce a eliminat ”leii” din Cupa României, CSM Targu Mureș.



