Au venit americanii la Grădinari!

Mai mulți tineri americani de origine română au venit la Grădinari, în Caraș-Severin, pentru a continua proiectul Color the Village (Colorează satul) al Asociației Acasă în Banat. Ei fac voluntariat pe perioadei vacanței de vară.

Tinerii de origine română provin din Chicago, Texas și California și au venit cu sprijinul Romanian United Fund au venit să ajute la terminarea operațiunii deja începute la Grădinari (fosta comuna Cacova). În weekend mai vin și alți voluntari. Se finisează cele 30 de case deja renovate, plus altele la care se va mai munci. „Color the Village este mai mult decât un festival, este un proiect de suflet, în care comunitatea se reconstruiește prin fapte și oameni. Suntem foarte bucuroși să avem alături de noi, timp de o săptămână, tineri români din Statele Unite care vin să dea o mână de ajutor acolo unde este cea mai mare nevoie: în mediul rural. Ei au ales ca în vacanța lor de vară să vină la Grădinari, să lucreze cot la cot cu voluntarii și cu localnicii ca să lase în urma lor case renovate, prieteni, un sat mai frumos!”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Color the Viallage a început în 2019. De atunci, s-au renovat case din Eftimie Murgu, Racovița, Ilidia, Fărășești, Valeapai, Altringen.