Mamele din Deva aflate în situații vulnerabile pot beneficia de un sprijin financiar de 2.000 de lei pentru îngrijirea nou-născuților. Banii sunt acordați o singură dată, pe carduri sociale, și pot fi folosiți pentru cumpărarea produselor necesare copilului. Direcția de Asistență Socială Deva anunță că șase categorii de mame sunt eligibile, iar cererile trebuie depuse cât timp copiii au cel mult trei luni.
Sprijinul se acordă mamelor care beneficiază de venit minim de incluziune, celor cu dizabilități, mamelor minore, precum și celor aflate temporar în situații critice, cum ar fi victimele violenței domestice sau ale calamităților. Sunt eligibile și mamele care nu dețin acte de identitate, dar și cetățenele străine sau apatride provenite din zona conflictului din Ucraina, care au permis de ședere temporară valabil, cu adresă completă.
„Sprijinul material se acordă o singură dată, pentru fiecare mamă și nou-născut care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Banii pot fi folosiți timp de 6 luni de la data alimentării cardurilor, pentru achiziționarea de produse necesare îngrijirii copilului”, transmite Direcția de Asistență Socială Deva.
Unde se depun cererile
Mamele care au domiciliul sau reședința în municipiul Deva trebuie să depună cererile la sediul Direcției de Asistență Socială, de pe strada I. L. Caragiale nr. 4, etajul 1, la Compartimentul Alocații, Indemnizații, Stimulente.
Dosarul trebuie să conțină cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie și certificatul de naștere al copilului. După caz, se adaugă certificatul de încadrare în grad de handicap sau permisul de ședere temporară pentru persoanele provenite din Ucraina.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot suna la 0799 992 311 sau 0254 218 030, tasta 1, de luni până joi, între orele 08:00–11:00 și 14:00–16:00, respectiv vineri, între orele 08:00–11:00.
Direcția de Asistență Socială precizează că șase serii de mame defavorizate din Deva au primit deja cardurile pentru nou-născuți, iar lista beneficiarelor este actualizată lunar.
Ajutorul este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și urmărește reducerea riscului de abandon al nou-născuților din familii defavorizate.



