Un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața vineri, în incinta Spitalului Județean din Reșița, după ce ar fi căzut lângă casa scărilor. Tragedia ridică numeroase semne de întrebare, în timp ce pacienții și aparținătorii lor atrag atenția asupra stării precare a clădirii, pe care o consideră un pericol real.
Bărbatul era internat pe secția de Urologie și, după ce s-a simțit mai bine, a cerut medicilor să fie lăsat să meargă acasă, promițând că va reveni pentru continuarea investigațiilor. În scurt timp, acesta a fost găsit prăbușit lângă o treaptă deteriorată.
„A căzut lângă casa scărilor, lângă o treaptă ciobită de mai demult, și nu a avut nicio legătură de cauzalitate cu moartea bolnavului”, a declarat dr. Gheorghe Beg, director medical al spitalului, care susține că decesul s-ar fi produs în urma unui infarct.
De cealaltă parte, pacienții și rudele lor spun că imobilul este un adevărat pericol. „În spitalul ăsta e tot dărâmat… Nu sunt condiții absolut deloc, nu e întreținut deloc, e dezastru!”, au declarat revoltați mai mulți aparținători.
Conducerea spitalului recunoaște că unitatea medicală este într-o stare avansată de degradare. „E un accident regretabil, chiar nu doresc acest lucru nimănui. Trebuie să recunoaștem că spitalul este făcut în iunie 1973 și a suferit deteriorări, din păcate nereparate de foarte multă vreme”, a afirmat managerul Cosmin Librimir.
Medicii susțin că moartea pacientului a fost cauzată, cel mai probabil, de un infarct miocardic soldat cu stop respirator, nu de căzătura suferită. Totuși, pentru a clarifica circumstanțele, polițiștii au deschis o anchetă.
„A fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru stabilirea exactă a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la deces”, a declarat Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Cauza morții va fi stabilită cu certitudine doar în urma autopsiei.



