Nicolae Ceaușescu voia să achite datoria externă înainte de termen. Ilie Bolojan vrea să reducă deficitul. Obiective diferite, epoci incomparabile, dar Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD și primar al Galațiului, spune că vede o asemănare în modul de abordare: atingerea țintei „cu orice preț”.
Pucheanu a făcut paralela într-un interviu acordat publicației Adevărul, pornind de la decizia lui Nicolae Ceaușescu de a accelera plata datoriei externe a României.
Liderul PSD a amintit că, la începutul anilor ’80, exista perspectiva achitării datoriei într-un interval mult mai lung, însă Ceaușescu și-a propus să încheie plata până în 1990.
Întrebat direct dacă îl compară pe Ilie Bolojan cu Nicolae Ceaușescu, Pucheanu a răspuns afirmativ, dar și-a delimitat clar comparația:
„Strict din această postură, da. Strict din această postură a hotărârii de a plăti… unul a vrut să plătească datoria externă, celălalt să reducă deficitul cu orice preț”, a declarat Ionuț Pucheanu.
Comparația vine pe fondul criticilor tot mai dure lansate de PSD la adresa politicilor economice promovate de Bolojan. Inclusiv Sorin Grindeanu l-a acuzat în ultimele luni pe liderul liberal că măsurile sale au înrăutățit nivelul de trai și că a condus Guvernul într-o manieră lipsită de dialog.


