„Asfaltăm Calea Martirilor. În curând, gata.” Anunțul scurt al viceprimarului Ruben Lațcău nu i-a făcut însă pe timișoreni să scoată șampania. Din contră, oamenii au venit cu o listă lungă de întrebări: de ce a fost nevoie de închiderea traficului, unde este verdeața, ce se întâmplă cu pista de biciclete și, mai ales, când ajung lucrările și pe străzile pline de gropi.
Una dintre principalele nemulțumiri este lipsa vegetației de pe Calea Martirilor. Într-un oraș în care verile devin tot mai greu de suportat, oamenii vor să știe dacă modernizarea înseamnă doar asfalt.
„Se vor planta copaci/flori lângă trotuare? Nu există verdeață deloc pe toată artera și vara este infernal de cald”, întreabă un timișorean.
Alții reclamă durata șantierului și modul în care a fost organizată circulația. Un locuitor spune că lucrările se desfășoară de aproximativ două luni și întreabă de ce traficul a trebuit închis complet, în loc să fie găsită o variantă care să permită circulația.
Iar ironia nu lipsește: „Timișoara, orașul unde mergi pe o stradă și în două ore te întorci pe unde poți, că strada pe care ai venit este blocată”, spune un localnic.
Nici asfaltul proaspăt nu îi convinge pe toți. „Mă întreb de ce a trebuit reasfaltată, că cel existent era bun?”, întreabă un alt timișorean, în timp ce alții cer un sens giratoriu la intersecția Martirilor cu Prezan-Averescu sau readucerea pistei de biciclete.
Și, inevitabil, apar comparațiile cu străzile unde oamenii spun că așteaptă de mult intervenții: Claude Debussy, Odobescu, Dr. Ioan Mureșan sau Salcâmilor. Un locuitor susține că a făcut „zeci de sesizări” pentru gropile de pe Claude Debussy, fără rezultat.
Mai există și o teamă devenită aproape tradiție pe șantierele orașului: să nu fie turnat asfaltul astăzi și spart mâine pentru alte lucrări. „Poimâine o spargeți, precum Take Ionescu”, ironizează un timișorean.



