Explozie într-o casă din Timiș

Momente de panică, sâmbătă după-amiază, în localitatea Țipari, din județul Timiș. O butelie cu GPL a explodat într-o locuință, iar două persoane, un bărbat și o femeie, au fost rănite. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu. 

 

„Am fost solicitați să intervenim în urma unei deflagrații la o butelie cu GPL, neurmată de incendiu, în localitatea Țipari”, a transmis ISU Timiș.

 

La intervenție au fost trimiși șapte pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și echipaje medicale SAJ și SMURD.

 

Cele două persoane aflate în locuință în momentul exploziei au suferit arsuri la nivelul mâinilor și feței. Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.