Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că proiectul unei parcări în apropierea Spitalului Județean este blocat din cauza lipsei unui răspuns din partea Primăriei Timișoara. Liderul CJ afirmă că documentele necesare au fost transmise în urmă cu aproape o lună, însă municipalitatea nu a răspuns solicitării.
„A trecut aproape o lună de când am trimis către Primăria Municipiului Timișoara documente oficiale privind terenul din proximitatea Spitalului Județean, mai exact între Casa Tineretului și McDonald’s, pe care noi, cei de la Consiliul Județean, să construim o mare parcare. O lună! Și răspunsul întârzie să apară…”, a transmis Alfred Simonis.
Acesta reamintește că administrația județeană și-a exprimat disponibilitatea de a realiza investiția, iar după ce prima variantă de teren a fost respinsă de Primăria Timișoara, Consiliul Județean a ales unul dintre amplasamentele propuse chiar de municipalitate.
„Am optat pentru una dintre ele, între Casa Tineretului și McDonald’s, am trimis documentele către PMT și de o lună așteptăm un răspuns”, a precizat președintele CJ Timiș.
În finalul mesajului, Simonis lansează un nou atac la adresa conducerii Primăriei Timișoara, pe fondul controverselor privind mutarea sălilor de jocuri de noroc pe strada Sulina.
„De ce întârzie acesta? Probabil conducerea Primăriei Municipiului Timișoara are alte priorități, iar una dintre ele este foarte vizibilă în ultimele zile: îmbogățirea unor privați care dețin terenuri pe Strada Sulina, unde vor să mute sălile de jocuri de noroc, iar prețurile din zonă vor exploda. Parcarea atât de necesară pacienților, medicilor și aparținătorilor? Mai poate să aștepte”, a scris Alfred Simonis.
Declarațiile vin în contextul schimbului de replici din ultimele zile dintre conducerea Consiliului Județean Timiș și administrația Primăriei Timișoara pe tema mutării sălilor de jocuri de noroc și a priorităților investiționale din oraș.



