Cetățenii comunei Criciova din județul Timiș se pregătesc de petrecere. În data de 29 iunie, a fost programată să aibă loc sărbătoarea Ruga Satului din localitatea Jdioara.
Administrația locală a început pregătirile pentru organizarea acestui eveniment important pentru comunitatea locală. A contractat o societate din Mehadia, județul Caraș Severin, să aducă artiști care să întrețină atmosfera la ruga satului.
35 mii lei a alocat primăria din Criciova pentru serviciile muzicale cu orchestră și solist vocal. Prestațiile muzicale live vor fi asigurate de interpretul vocal Ghiță Calțun Brancu și formația instrumentală. Manifestările vor avea loc, cel mai probabil, pe platoul căminului cultural din localitate.



