Universitatea de Vest a colaborat la un proiect cu o universitate spaniolă

Recent, s-a încheiat un proiect derulat în colaborare între Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Jaen (regiunea Andaluzia). Au fost implicați studenții de la programul de licență de Asistență Socială de la Facultatea de de Sociologie și Asistență Socială.

Denumirea oficială a proiectului este Cartografii digitale ale asistenței sociale: surse, practici și managementul informațiilor în perspectivă comparativă (Spania–România)”. A fost finanțat de Universiyatea din Jaen și s-a derulat între 24 martie și 4 mai 2026. 23 de studenți ”boboci” de la cele două instituții de învățământ superior, dintre care 9 de la UVT. Ei au lucrat în colaborare online, atât sincron, cât și asincron. „Unul dintre cele mai valoroase rezultate ale programului a fost creșterea vizibilă a încrederii studenților în propriile forțe. Participarea la această activitate i-a ajutat să depășească o serie de dificultăți și anxietăți frecvente la început de parcurs universitar, precum vorbitul într-o limbă străină, susținerea unei prezentări în fața unui grup sau exprimarea propriilor idei în cadrul unui proiect de echipă”, a declarat Elena-Loreni Baciu, coordonatoarea programului din partea UVT.

Obiectivele acestui proiect au fost familiarizarea studenților cu activități profesionale de asistență socială bazată pe dovezi științifice, dar și realizarea unei analize comparative a sistemlor de asistență socială din România și Spania. Pe lângă coordonatoarea din România,  Elena-Loreni Baciu, de la Departamentul de Asistență Socială, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, care a coordonat Asistența Socială Bazată pe Evidențe, de program s-a mai ocupat Adrián Jesús Ricoy-Cano, de la Departamentul de Psihologie, Facultatea de Asistență Socială, pentru Managementul informației.

După luni de analiză a sistemlro de asistență socială din cele două țări cu ajutoru resurselor științifice relevante, la final de proiect s-a făcut o întâlnire comună, unde fiecare echipă și-a prezentat activitatea cu un infografic, practic, o sinteză a analizei făcute la comun.