Astăzi s-a marcat Ziua Victoriei, ce evocă ziua de capitulare a Germaniei naziste, iar în weekend, sărbătorim Ziua Europei și Ziua Independenței de Stat a României. Centrul Timișoarei poate fi o soluție bună de promenadă, dar și de petrecere a timpului liber.
Ca decor, pe strada Alba-Iulia au reapărat emblematicele umbreluțe tricolore, care au înlocuit, într-o tranzișie firească spre vară, decorul drăguț de la Târgul de Paște. De asemenea, în amfiteatrul urban din Piața Sfântu Gheorghe s-au amplasat, simbolic, ”cetățeni” în culorile steagului Uniunii Europene. După reprezentanțiile de vineri a spectacolului ”Călător prin stele”. În centru va fi crosul Europei, plus demonstrații de badminton, dans sportiv și judo, dar și de dresaj canin. Tehnica din dotarea instituțiilor MAI și MApN va fi, de asemenea, prezenta.
Ceremonialul de Ziua Europei va începe la ora 10, în Piața Libertății.Mâine, de la 13, tot în Piața Libertății, are loc un concert de muzică militară, cu fanfara. În același loc, de la 17, Corul ”Ion Românu” al Filarmonicii Banatul, alături de corul comunitar al orașului, vor cânta ariile reprezentative pentru UE: „Carmina Burana”, de Carl Orff, respectiv, „Odă bucuriei”, de Ludwig van Beethoven. De la 19, în Piața Unirii e programat cocnertul artistului britanic de origien braziliană Luke Silva.



