Patru polițiști de frontieră de la Vama Cenad au recunoscut, cel puțin până acum, că au luat mită în ultimii ani, în urma unor cercetări deschise de procurori. După ce în aprilie, justiția a comunicat despre doi agenți din punctul de trecere a frontierei cu Ungaria că au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, acum alți doi colegi de-ai lor au parcurs aceeași procedură.
Ei biine, dacă în trecut, Vama Moravița a fost în centrul unui scandal major, cu descinderi pentur șpăgi și reținerea unei ture întregi, iată că în ultimii ani, la Cenad era mare ”dezmăț”. Doar din ceea ce a comunicat Pachetul de pe lângă Tribunalul Timiș avem până acum patru agenți cu acordui de recunoaștere a vinovăției. De data aceasta, procurorii le dau și inițialele celor doi șpăgari: N.C.V. și B.B, care au recunoscut și ei faptele și astfel, vor avea pedepse cu suspendare și nu riscă să primească sentințe cu executare. Ei vor parcurge o procedură simplificată de judecare, graței acestor acorduri încheiate cu procurorii.
N.C.V. a permis accesul cu o mașină second-hand pe alt culoare decât cel dedicat pentru aceste tipuri de intrări în țară și a lăsat o femeie să iasă cu buletinul expirat din România. ”În fapt, s-a reținut că, în data de 03.02.2024, respectiv în data de 04.02.2024 inculpatul N.C.V., în calitate de agent operativ în punctul de trecere al frontierei Cenad a primit diverse sume de bani pentru a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a permite intrarea în țară a unui microbuz cu o platformă, pe care se afla un autoturism second hand, deși prin punctul de trecere al frontierei nu era permisă intrarea autoturismelor second hand, respectiv pentru a permite ieșirea din țară a unei persoane de sex feminin, care avea actul de identitate expirat, fiind însoțită de trei copii)”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
La acțiunea cu mămică fără buletin valabil, a fost ”ajutat” de alt coleg, cu care a împărțit șpaga. ”În ceea ce privește fapta din data de 04.02.2024 s-a reținut că inculpatul N.C.V. în calitate de agent operativ în punctul de trecere al frontierei Cenad a fost programat pe sensul de ieșire din țară, împreună cu inculpatul B.B. (agent operativ), precum și faptul că cei doi inculpați au împărțit suma de bani primită pentru a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu (pentru a permite ieșirea din țară a unei persoane de sex feminin, care avea actul de identitate expirat, fiind însoțită de trei copii)”, mai informează procurorii.
N.C.V. are pedeapsă cu suspendare pe 3 ani, iar B.B., pe 2 ani și 10 luni. Tribunalul Timiș urmează să valideze acordurile de recunoaștere a vinovăției.



