O tânără din Timișoara a trăit o situație inimaginabilă timp de peste un an și jumătate. Fostul iubit o obliga să se prostitueze, sub o imensă presiune psihologică, o și bătea, iar situația a continuat și după ce agresorul a fost plasat în arest la domiciliu.
Bărbatul are 23 de ani și a inițiat o relație cu victima, în vârstă de 24 de ani, în septembrie 2024. A fost clasica metodă ”loverboy”, cu promisiunea unui viitor plin de fericire. Fata a fost manipulată să se rupă de propria familie și convinsă să se prostitueze, în folosul financiar al ”iubitului”. Momeala a fost că ambii se vor putea angaja în domeniul turistic, și, astfel, cuplul a mers în mai multe locații din Bihor, Arad, Constanța și Timiș. ”Iubitul” îi dădea fete indicații foarte clare despre ce fel de servicii sexuale să ofere clienților, durata întâlnirilor și sumele percepute. Victima aduna zilnic între 1000 și 2000 de lei, iar bărbatul a fost nemulțumit și a bătut-o atât de zdravăn încât ea a avut nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale, conform unui certificat emis de IML!
După mai multe agresiuni, fata a reușit să plece din acel mediu, dar doar temporar. Agresorul a început să o amenințe că va posta imagini indecente cu ea și astfel, și, în 6 august anul trecut, fata s-a întâlnit din nou cu el într-un apartament. El dorea să o convingă să se reapuce de prostituție și a luat-o la bătaie. Fata a reușit să fugă după ce a sărit de la geamul din bani! Autoritățile au aflat de situație după ce martorii au sunat la 112. Atunci, victima a avut nevoie de șapte zile de îngrijiri medicală.
S-a emis ordin de protecție, iar agresorul l-a încălcat. Astfel, a ajuns arestat la domiciliu. A stat acolo până în ianuarie 2026, mai precis, data de 28. Fata, care se afla într-o stare de dependență emoțională a continuat să-i transfere bani obținuți din practicarea prostituției. Ulterior, bărbatul a fost încarcerat. Ieri a fost dus la audieri într-un dosar coordonat de DIICOT, sub acuzația de trafic de persoane, după ce până atunci, era condamnat doar pentru agresiuni.
El a fost scos din Penitenciarul Timișoara cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. Procurorii au cerut plasarea sa 30 de zile în arest preventiv.



