Dezastru în România privind mortalitatea infantilă. Timișul nu stă grozav

Ne tot place să ne lăudăm că Timișul e ”fruncea”, dar stastistica mortalității infantile nu plasează județul nostru pe locurile cu cele mai puține cazuri. Sub media națională, dar nu în frunte.

România are o medie absolut alarmantă de mortalitate infantilă, adică decesele copiilor până la vârsta de 1 an: 6 la mie, dublul mediei UE. Potrivit unei situații a organizației Salvați Copiii, dacă Bucureștiul are 3,3 mortalitate infantilă, iar Ilfov, 4, în Timiș, procentul ajunge la 5. În față sunt zone considerate mai sărace, la care bănățenii de câmpie se uită, uneori, de ”sus”: Olt cu 3,4, Tulcea, cu 4,2 și Teleorman, cu 4,6.

Stăm însă mai decât vecinii. În Arad, rata e 7, la Hunedoara, 6,5, iar în Caraș-Severin, 6.4 În Cluj și Iași, teoretic, județe importante, cifrele sunt foarte proaste. Clujul are 6,4, iar Iașul, 7,6. Salvati Copiii atrage atenția că avem cea mai ridicată rată a mortalității infantile din ultimii 10 ani.