Cristian Rudic a renunțat la funcția de director al Operei Naționale Române din Timișoara

Schimbare la șefia Operei Naționale Române din Timișoara. Directorul Cristian Rudic a renunțat la funcție și va mai fi în fruntea instituției doar pentru o săptămână.

Rudic avea ultimul mandat început din 2024, ocupat prin concurs, mandat care ar fi trebuit să dureze până în 2029. Ministerul Culturii i-a aprobat demisia. ”Ministrul Culturii a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia, începând cu data de 15 februarie 2026. Managerul Cristian Rudic a solicitat încetarea contractului din considerente personale. Cererea a fost aprobată conform prevederilor legale. În scrisoarea adresată Ministerului Culturii, Cristian Rudic a mulțumit pentru colaborarea și sprijinul acordate pe parcursul mandatului, care au contribuit la realizarea proiectelor Operei”, informează instituția de cultură.

Urmează ca ministerul să numească un director interimar.