UVT găzduiește un eveniment cu absolvenții din străinătate

De joi a început la Universitatea de Vest din Timișoara Conferinței Alumni Diaspora. Evenimentul se va termina azi și e la prima ediție.

Conferința are drept motto mesajul „Research connecting brilliant minds – from challenge to success (Cercetarea conectează mințile strălucite – de la provocare la succes)”. „Vă invităm la prima ediție a unei conferințe care iese din șabloane, oferindu-ne prilejul unor întâlniri cu reprezentanți speciali ai diasporei științifice UVT, repere ale educației și cercetării din plan internațional. În plus, în cadrul acestei ediții inaugurale au fost invitate să participe și personalități din Republica Moldova, consolidând astfel colaborarea academică și științifică dintre UVT și mediul universitar din spațiul românesc de peste Prut”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Evenimentule ste structurat pe trei ramuri de știință: Științe Umaniste și Arte; Științe Sociale și Știința sportului și Educației fizice; Matematică și Științe ale naturii. Programul include sesiuni științifice, mese rotunde și prezentări inspiraționale, dar și activități culturale și sociale.