CSC Dumbrăvița a plecat de joi spre meciul de pe sintetic cu Metalul Buzău

CSC Dumbrăvița joacă în deplasare sâmbătă, în runda a X-a din Liga 2, la Metalul Buzău. Partida va fi pe sintetic, iar echipa bănățeană s-a tot pregătit pe așa suprafețe și a plecat cu două zile înainte, pentru a spera la un succes.

Alb-verzii s-au antrenat săptămâna aceasta pe terenul sintetic de la Giarmata Vii. Echipa vrea mult un nou succes, astfel că s-a plecat de joi și s-a înnoptat la Brașov. Azi se continuă drumul spre Buzău. Dumbrăvița nu a avut niciun meci amical în pauza competițională. Florin Fabian vede formația buzoiană ca favorită. ”În primul rând, jucăm cu o echipă bună a Ligii 2. A demonstrat, atât în sezonul precedent, cât și în cel actual că e o echipă omogenă, care încearcă să aibă o posesie bună, o echipă cu jucători experimentați și trebuie să fim foarte, foarte bine organizați și să fim dispuși la efort. Mergem la Buzău pe un teren sintetic, care cu siguranță îi avantajează mai mult pe ei. Sperăm să ne adaptăm repede și la teren și să abordăm meciul la fel cum am făcut-o și la Satu Mare, cu multă încredere și multă organizare de joc”, a precizat principalul pentru siteul clubului.

timișenii au și două absențe cauzate de accidentări.  ”Am avut o stare de spirit pozitivă și încrezătoare, bineînțeles, venind după rezultatul de la Satu Mare. Băieții s-au antrenat bine, deși avem ceva probleme medicale. Eu cred că cei care vor intra să joace sâmbătă, la Buzău, vor continua pe aceeași linie, cu aceeași determinare și aceeași stare de spirit, care să ne ajute să luăm punct sau puncte. Așa că suntem încrezători în ceea ce privește deplasarea de la Buzău. Orice accidentare, bineînțeles, poate afecta randamentul echipei, pentru că orice jucător din lot e important. Dar sperăm să putem să-i suplinim pe Radu Ciurel și Olariu, jucători care probabil că nu vor putea să evolueze în meciul de sâmbătă. Dar sunt și alți jucători care sigur pot să-i înlocuiască și sperăm să o facă cu brio”, a mai precizat Fabian.

Fabiano Cibi, abia revenit de la U20, a făcut deplasarea. ”Cibi va face parte din lot. E un jucător important pentru noi. Sper să fie bine din punct de vedere fizic și vom vedea câte minute va juca în meciul de sâmbătă. Sper să fi venit de la lotul național U20 cu o stare de spirit și cu o încredere care să-l ajute pe viitor, pentru că e un jucător de perspectivă. Cum am spus și cum se știe, avem o echipă cu o medie de vârstă foarte tânără și, personal, eu îmi doresc ca ei să crească din punct de vedere calitativ pentru a crește și calitatea colectivă a echipei. Sper să conștientizeze toți acest lucru, pentru că urmează meciuri care pot reprezenta o motivație în plus pentru ei, un stimulent în plus, începând cu meciul de sâmbătă, apoi cu jocul cu Câmpulung Muscel de acasă, meciul de Cupă cu Rapidul și cel cu Steaua. Deci ne așteaptă meciuri în care trebuie să ne autodepășim și sper ca jucătorii să înțeleagă că trebuie să continuăm să dăm din ce în ce mai mult pe teren”, a mai adăugat Fabian.

Meciul începe sâmbătă la ora 11.